Mia's Blog

Franturi noiembrie 21, 2013

Se inalta deasupra vocilor straine din jur. Se distanteaza de toate parerile zgomotoase despre ce ar trebui sa fie, despre cum ar trebui sa fie. Se inalta deasupra temerilor si priveste in jur…e departe inca de ceea ce si-a dorit. Oglinda tace, si-a domolit tipetele neobosite. S-a facut liniste. Sunt drumuri pe care trebuie sa le parcurga singura, sunt destinatii pe care trebuie sa le descopere singura. Il priveste si ii zambeste. E iluzia unei povesti complete. E un văl intins pe orizonturile indepartate. E o iluzie a unei impliniri de moment. Si face pasi multi si incearca sa construiasca fundatii care nu prind radacini…se lovesc de ziduri groase ce nu par sa cedeze. Atat de multe convingeri transformate in scuze, transformate in explicatii, in motivatii fara sens.

Fericire inlacrimata si imbratisari din timp furat…

Iubirea mea cu dor de stele…ratacesti in ganduri si in timp…spargi norii de furtuna in ploi de zambete si soare…iubirea mea cu dor de vara…cauti drumuri serpuite in munti ascunsi in mare. Iubirea mea treci peste toate, rupi inimi si te-arati in lacrimi. Iubirea mea uitata-n vreme, cresti anotimpuri peste zare, aduci cu tine avalanse, rauri, sentimente. Iubirea mea cu flori pe gene, ramai in suflet si in vis, adu cu tine cerul, ascunde-ma in luna si uita-ma acolo. Iubirea mea incrustata-n pietre, te pierzi in stralucirea ta, te-arunci in deserturi goale si pieri in cactusii arizi. Da-mi, dragoste, lumina.

E prea departe ca sa o mai auda. A trecut prea mult timp si si-au spus mult prea putine. Au ratacit pe carari si nu s-au regasit. Ea inca il asteapta. Dar are momente de luciditate pesimista, melancolica, adancita in intunericul in care s-a ratacit. Simte ca s-au pierdut…intinde mana si isi tine sufletul la vedere. Dar e liniste. Nu ii mai aude pasii, nu ii mai aude chemarea. Si nici ea nu mai are putere sa alerge singura prin intuneric, fara sa aiba macar speranta unei lumini. Promisiuni, planuri, asteptari, vise si ganduri…toate neimplinite, toate ramase in neant. Unde e locul ei? Cine e langa ea? Ar vrea sa ii spuna atat de multe lucruri…dar el…o mai cauta? Doar ea rataceste, in timp ce el este deja pe drumul lui…un alt drum, cu alte zari si alte carari incrucisate. Ea stie ca el nu ii simte lipsa, ca se plimba prin locurile acelea incarcate de istorie si povesti si se minuneaza in aventurile lui, fara sa isi doreasca mana ei in mana lui, fara sa isi doreasca privirea ei in aventura lui. Si astfel, toata lumea ei s-a invaluit intr-un cer negru. Ar vrea sa planga cu toata forta unui trup obosit, isi simte sufletul tremurand cum se zbate puternic de parca nu mai suporta tristetea unei iubiri neimplinite. Si simte lacrimile care ii ard obrajii, dar nu e suficienta eliberarea. Totul se prabuseste, fara salvare, fara speranta…s-a terminat.