jump to navigation

Dragoste si ganduri mai 24, 2013

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

Fiecare atingere de-a lui devine raiul ei, se cufunda in bratele sale si isi creeaza o lume acolo, o lume in care sunt numai ei doi intr-o imbratisare fara sfarsit. Sarutul lui o invaluie in liniste si simte ca si-a gasit locul. A fost croita pentru el…pe un tipar perfect, insa cu un mulaj usor ciobit de timp si intamplari, care a ajuns la el cu mici neajunsuri si defecte. Dar acolo unde e ciobita vine el sa acopere, sa completeze, sa o intregeasca. Cu teama si cu sufletul in maini se daruieste toata. El se lasa acaparat de toata dragostea ei pentru ca ii este atat de dor de ea. Nu si-ar fi inchipuit ca faptura aceea firava poate lasa urme atat de adanci care sa faca despartirea de neinchipuit. De fiecare data cand a incercat sa fuga s-a intors sufocat de dor la ea. S-au iubit, se iubesc. O iubeste, dar nu ii spune. O doreste dar cu greu arata, ii simte lipsa dar nu gaseste cuvintele. Iar ea tresara la fiecare gest. E nesigura si tematoare si il asteapta cu rabdare sa inteleaga si sa accepte toate cate ii leaga, frumusetea unei relatii intregite, posibilitatile unei povesti cu multa iubire si dorinta. Si daca nu va intelege? Daca nu se va intoarce…? Nu are un raspuns…stie doar ca ea este a lui, ca el este gravat in sufletul ei si ca toata dragostea este pentru el.

religion

Reclame

100 aprilie 19, 2012

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

Il priveste pierduta si toata iubirea pe care o simte se amesteca cu teama. Stie ca va veni momentul in care povestea lor se va destrama la fel de usor precum a inceput. Dar nu a inceput usor…pentru ca te-am asteptat atat de mult timp si fiecare greseala si fiecare lacrima a fost un pas mai aproape de tine. Am sperat si mi te-am dorit. Te-am cautat si te-am asteptat.

Il priveste acum cu alti ochi…de parca tot ce stia ca e acolo s-a multiplicat cu un gest, un zambet, un sarut. Ma intreb daca ma vezi cu adevarat, ma intreb daca ma doresti cu tine, daca mi-ai putea sterge pasii impiedicati de pana acum pentru a construi o lume noua…noi doi, fara fantasme ratacite, fara greseli, fara drumuri pierdute.

S-a refugiat in lumea lui. Se agita intre a continua sau a darama zidul dintre noi. Cum pot sa ma arunc stiind ca nu esti acolo sa ma prinzi? Dar zbor inca…si pot doar sa sper ca pana ating pamantul o sa renunti la tot ce te tine departe de mine.

Ti-as da tot, iubirea mea, fara regrete, fara teama. Dar ma respingi si eu sunt inca langa tine. Te astept sa vii sa imi ceri tot ce nu esti pregatit sa primesti.

Nu mai stiu daca scriu de el si ea sau despre noi doi. E o poveste confuza si incarcata de conversatii si imbratisari cu dor, de priviri si ganduri multe, sarutari si atingeri ascunse in asternuturi, de cuvinte care au starnit lacrimi si zambete si emotii si incertitudini.

In seara asta te-am privit tacuta. Ti-am urmarit conturul fetei ascunse in umbra si m-am pierdut in ochii tai senini de lumina noptii. Ti-am simtit atingerea calda, dar ceva m-a oprit. Am ridicat mana si parca nu-si mai amintea drumul catre tine. Raman stinghera si tu ma simti departe. Imi iei mana si cu un gest imi aprinzi sufletul. As fi vrut sa iti spun ca te iubesc. Am vrut sa opresc timpul care trece in graba si ma obliga sa fur momente cu tine…in linistea noptii parca se aude zgomotul orelor scurse. E tarziu si nu mai reusesc sa spun nimic. Doar ca te astept…ca te astept mereu si sper sa ma vezi, sa ma vezi cu adevarat si sa faci un pas spre mine. Iar eu iti promit ca n-am sa ma opresc din alergat cu inima mea nebuna. Toata lumea mea e acum plina de tine, inchid ochii si ascult acordurile tale cu sufletul. Iti vad varful degetelor cum mangaie usor corzile si iti vad bratele care cuprind puternic chitara, iti ascult in gand vocea si iti caut in vis privirea.

Povestea despre el si ea se amesteca cu povestea noastra. Dar daca scriu finalul pentru ei, finalul nostru va fi altul?…

Continuarea unei povesti nedefinite noiembrie 30, 2011

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

Pasii ei o indeparteaza dar toate gandurile se indrepta catre el. Totul e un joc…o asteptare continua…asteapta un raspuns, asteapta un sarut, o imbratisare. Asteapta sa isi gaseasca drumul inapoi. Toate cuvintele nu reusesc sa acopere golul creat. Se agata de intelesuri ascunse in spatele gesturilor si al cuvintelor. Se intreaba daca e mai mult decat o mangaiere, mai mult decat un sarut. Cand isi trece mana prin parul lui si se adanceste in bratele lui se pierde intr-o alta lume. Cand ziua incepe cu doua cuvinte si se termina cu un zambet simte cat de puternica este atractia inspre o lume noua, o lume necunoscuta. Are toate intrebarile pe care nu stie sa le puna, are nerabdarea unui copil caruia i s-a promis timp de joaca dupa teme, are entuziasmul unui inceput si teama provocata de nesiguranta. Puterea lui e coplesitoare, acaparanta si seducatoare iar ea se lasa purtata de val.

Nici unul nu stie finalul povestii. E o plimbare in noapte fara sa stie destinatia. Se tin de mana, se impiedica, se privesc, se distanteaza, dau drumul la maini si se alearga in parcul intunecat…fiecare asteapta ca celalalt sa se opreasca pentru un sarut. Furtuni de dorinte ii imping unul spre celalalt si lumea se topeste cu fierbinteala buzelor. Viseaza la timp furat, o noapte unde sa nu mai existe decat ei doi…cu sufletele expuse in asternuturi ascunse.

Dar intr-o clipa totul a disparut si numai timpul poate decide daca mai exista calea spre ei, spre povestea nedefinita a unui el si a unei ea. Amandoi ratacesc in noapte ca intr-un labirint si asteapta zorii zilei pentru a primi indrumarea de care au atata nevoie. Nu exista inca un final pentru o poveste nedefinita, dar ca orice poveste merita o sansa, o continuare, o speranta inainte de a-i stabili sentinta – se redescopera la rasarit sau raman pierduti in noapte.

 

 

 

Ploaie de frunze noiembrie 20, 2011

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

Ii acopera noaptea si totul e un vis. Rasar anotimpuri in suflet si se ascund sub patura de parca ar fi o alta lume…doar ei doi, mangaieri si promisiuni neimplinite. Il priveste tacuta…el se joaca in parul ei…si-ar fi dorit sa ramana in clipa aceea, sa opreasca timpul si sa se piarda in ochii lui. O ploaie de frunze o trezeste si o avalansa de ganduri o invaluie. E nesigura, ii este teama…teama de tot ce el nu spune, teama de tot ce ascunde in suflet. O vede pierduta in ganduri…intristata…o strange in brate si o saruta…o trage inspre lumea lui iar ea cedeaza…

Ar vrea sa fie mai usor…sa nu simta acelasi conflict care o macina. Ar vrea sa dispara toate gandurile, toate temerile, toate vocile care o opresc. Ar vrea sa se arunce in bratele lui si nimic sa nu o opreasca. Dar paseste incet…il asteapta pe el sa vina la ea… Toate atingerile lui o fac sa tremure, sa se piarda…se retrage intr-un colt…inima ii bate cu putere. Il saruta usor si stie…ii mangaie chipul…o strange de mana…a ramas un singur gand ce rasuna puternic.

Frunzele cad cu zgomot puternic si rup visul…e tarziu…

 

Povesti noiembrie 17, 2011

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

Sunt atat de multe cuvinte ascunse in tacerile lor…fiecare gest, fiecare atingere, fiecare sarut ascunde tot ce nu au stiut sa isi spuna. Tremura si il priveste si simte cum lumea ei se rupe, se schimba, se naruie, se reconstruieste. Iar el…el nu stie ce sa ii spuna, iar toate cuvintele sunt de prisos. O saruta…ii strange mana cu putere si o ascunde in palma lui. E sfarsitul sau inceputul? Nici ei nu au raspunsurile. Toata teama, toata confuzia, toata agitatia par topite sub cerul plin de stele. Si pentru o clipa totul in jur dispare. Nimeni si nimic nu conteaza…doar ei in momentul acela naucitor in care buzele lor se intalnesc pentru prima oara. Ea simtea ca il cunoaste si, in acelasi timp, se temea de avalansa de sentimente stranii care o cuprind, asemenea unor nisipuri miscatoare, sufocante si in acelasi timp cu o dorinta puternica de cufundare in intunericul pe care ar vrea sa il descopere. El e atent si tacut…o priveste fara sa ii spuna nimic. O priveste si o invaluie in priviri calde, pline de dorinta. Cat dor de imbratisare… Amandoi ratacesc si cauta continuu ceea ce pana acum nu au reusit sa pastreze…Iubire…ai ramas uitata in ruinele unei povesti… O poveste despre ei doi scrisa intr-o carte prea mica pentru a cuprinde visele lor. Au scris ultimul capitol, au facut ultimii pasi si la ultima pagina au pus punctul final.

Ea scrie primele cuvinte intr-o noua carte, o noua poveste. E povestea ei. Cu locuri noi, cu dorinte noi si vise multe. Cu asteptari si idealisme, cu romantism, sperante multe, bucurii de copil, zambete si lacrimi ascunse in suflet. E o lume noua pe care si-o construieste. O lume in care il asteapta…

aprilie 11, 2011

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

De-atatea ori ma arunc in calea ta…ma asez cu incapatanare acolo si astept…Imi ascund sufletul in palma si astept sa vii si sa il ceri. Astept mai mult decat un zambet, mai mult decat un cuvant, mai mult decat o imbratisare. Astept sa ma vezi…sa te impiedici de mine continuu. De-atatea ori iti caut privirea…in multime, in straini, in toti si in nimeni, in amintiri si in imagini, in melodii si in versuri. Unde esti tu? Unde sunt eu? De ce nu suntem noi? Iubire, te-ai ratacit sau m-am pierdut de tine…Te caut in fiecare…in nimeni…in toti…nu e bine. Nu e ce trebuie, nu e ce vreau, nu e nimic. E doar un gol cu vise pe margini indepartate. Lacrimile se topesc inainte sa atinga pamantul. E liniste.

Printre lumi ianuarie 5, 2011

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

Isi cauta inspiratia dar se simte detasata de toti si de toate…de parca s-a desprins de lumea ei si rataceste singura intre multe alte lumi. E pasiva, tacuta, adesea pierduta in ganduri si, desi intelege departarea, nu poate face nimic. Stie ca il respinge, stie ca se agata de momente familiare incercand sa se simta mai putin straina de tot ce o inconjoara. Incearca sa se adune si sa isi construiasca lumea inapoi. Dar nimic nu are sens. Nimic nu se mai leaga. Toate par iesite din tipar, iesite din stereotipul cu care se obisnuise, din rutina zilnica. Acum totul e un haos si ea priveste lumea cu pasivitate. Totul era din sticla si acum au ramas cioburile. Tot incearca sa le lipeasca si sa readuca totul la normal, sa se simta iar normala. Cauta firescul, cauta zilele normale, cauta sentimentele, zambetele, fericirea, dorinta, emotia, extazul. Incearca sa se regaseasca. Intre toate schimbarile nu a avut timp sa inteleaga, sa se adapteze, sa se schimbe o data cu ele. Incearca sa gaseasca drumul catre ea, drumul catre el, drumul catre relatia lor. A fost atat de usor pana cand s-au lasat acaparati de „trebuie”, „ar fi mai bine”, „nu pot”, „renunt eu”, „nu mai vreau”, „lasa…” si au ajuns intr-o delasare continua care i-a separat. S-au pierdut. Ea a pierdut drumul catre el. El nu a mai cautat-o. Ea s-a oprit din alergarea continua…a obosit. Acum sta pe margine si asista fara reactie la lumile din jur care se desfasoara continuu. Pentru ea a devenit obositor. Nu mai are chef. Nu mai poate sau nu  mai vrea sau nu mai stie. Ar spune ceva, s-ar misca din loc, ar fugi…dar ce sa spuna?…incotro sa mearga?…unde sa fuga? Toti sunt acum ca straini…nu ii mai recunoaste, sau nu se mai recunoaste pe ea in ei. Detasarea ei incepe sa semene cu un zid pe care nu stie de ce il ridica. Trebuie sa inceapa de jos…sa se reconstruiasca…sa redescopere ce a pierdut intre mii de alte momente dedicate altora, intre certuri, iubiri, despartiri, bucurii, lacrimi, prietenii si complicatii. Cat de greu e drumul pe care trebuie sa il apuce? Unde ea ea? De unde incepe? De ce … de cine are nevoie? Cati el si ea reusesc sa se reintalneasca dupa ce s-au ratacit? Cat timp va mai trece? De ce e amortita? De ce nu mai incearca? De ce nu o mai cauta? De ce nu il mai cheama? De ce nu se intalnesc?

Ultimii pasi septembrie 9, 2010

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

„Suntem in regula?” Sunt nefericita

„Da…termina cu prostiile astea!” Nu stiu…nu mai stiu…avem nevoie de ceva distanta…ne certam…ma irita intrebarile astea

„Ma iubesti?…” Eu nu mai stiu…imi e greu sa rostesc cuvintele

„Da…nu mai pune atatea intrebari, stii foarte bine ca da!” Nu stiu…nu mai stiu…

Amandoi se cufunda in liniste…se mai aude doar zumzetul de fundal de la tv…cuvintele reale au fost inca o data evitate. Le este greu sa gaseasca cele mai potrivite cuvinte ca sa nu se raneasca reciproc. Nici unul nu stie exact care este cea mai buna decizie sau cale pe care s-o apuce separat sau impreuna…Asteapta ca timpul sa aduca schimbarile si sa le ofere raspunsul. In fapt amandoi au luat decizia, nimeni nu o rosteste. Se incred in acel moment firesc in care cuvintele nu vor mai fi atat de greu de rostit, cand se vor privi si vor intelege. S-au ratacit dar se iubesc…se iubesc si de aceea totul e atat de greu. Lupta nu e usoara dar povestea lor nu s-a incheiat. Lipsesc ultimele pagini…urmeaza sa fie completate, treptat, pana la ultimul paragraf: acel moment spre care ii indreapta ultimii pasi.

(fara titlu…inca) 3 iulie 25, 2010

Posted by miaela in Altceva.
1 comment so far

Toate conversatiile lor le stie si le rememoreaza in fiecare clipa in care se lasa furata de ganduri. Jocurile inocente, intalnirile tarzii, mesaje in inima noptii, cuvintele nerostite pe care le-au transmis din priviri, atingeri si mangaieri, sentimente si zambete…toate au facut parte din ei. El a dezgolit-o de teama si a rupt-o din lumea ei. Dar dupa ce a rupt-o din lumea ei, ea s-a pierdut caci nu se simtea parte din lumea lui. S-a trezit singura in mijlocul unei infinitati de lumi ale celor din jur. Dar a ei nu mai exista iar lumea lui nu era suficient de incapatoare iar el nu a stiut cum sa ii gaseasca un loc, desi si-ar fi dorit. Dar nu a stiut…o vedea ca sufera si ca se agata de orice lumina pe care i-o oferea…dar nu era de ajuns. Ea nu a fost de ajuns.

Ea era convinsa ca si-a incetat cautarile. Tot ce si-a dorit a fost sa isi construiasca o noua lume lipita de a lui. Credea ca locul ei era langa el. Linistea si visele ei faceau totul sa para firesc. Avea o certitudine interioara aproape stupida, inexplicabila si irationala. Nu a inteles de ce el a ales sa o lase singura intre toate lumile acelea straine.

Timpul a trecut si gandurile ei inca se indreapta catre el. Se intreaba ce face, daca mai canta, ii e dor sa il asculte. Se gandeste uneori sa il caute, sa il asculte, chiar si de la distanta. Dar stie ca ar fi mai rau. Credea ca el este pentru ea. Nu a inteles. Pana cand a vazut din intamplare pozele…atunci si-a dat seama ca ea nu se potrivea in lumea lui. Ca el ar fi trebuit sa renunte la lumea lui ca sa isi construiasca o lume impreuna. Si ea stia ca nu era suficienta incat sa inlocuiasca lumea in care el era atat de prins. Ea nu a fost de ajuns si trebuia sa ramana ascunsa, exterioara…o straina fata de tot ce cunostea el. Pentru ea cautarile continua. Iar el…mai are de aflat raspunsuri, de descoperit carari. Si intre toate raman regretele si dorul si legatura lor inexplicabila de care nu reusesc sa se detaseze. Sunt straini si totusi inca mai simte iubirea…

Nerostite martie 6, 2010

Posted by miaela in Altceva.
add a comment

I-ar fi dat tot ce are. Toate momentele in care se jucau de-a prietenii si ea spera ca tot ce simte ar putea fi impartasit…daca ar fi vazut-o…daca s-ar fi oprit cateva momente sa inteleaga. Sa o vada. Sa ii asculte toate cuvintele pe care nu putea sa i le spuna. Cand s-au ruinat toate momentele de apropiere dintre ei? Cand au disparut toate cuvintele? Cand i-a spulberat dorintele? Uneori, gandindu-se la el, se imagina, peste ani, in pat asteptandu-l. El venea si ii saruta burtica mare. Ii privea sclipirea din ochi si nimeni nu ar fi putut nega iubirea, visele si viata pe care o construisera impreuna. Cand s-au spulberat?

Nu mai stiu nimic unul despre celalalt. Fiecare si-a vazut de drum. Ea stia ca e finalul. Nu exista alt sfarsit…inca de cand descoperise versurile acelea. Versuri pe care le fredona stiind ca asa se va termina si povestea ei…povestea lor. Rememora conversatii intregi, cuvintele lui care i-au ramas gravate in amintiri, momente in care el spunea cu jumatati de cuvinte ceea ce ea isi dorea sa auda, si cand nu termina, isi imagina ea completarea. Corecte? Doar imaginatia ei? Inca nu a aflat, sau nu a vrut sa afle. Parte din inima ei a ramas prinsa in dorinta de a fi fost real. Spera ca a fost macar un moment de luciditate cand a dorit-o alaturi. Dar probabil ca acea luciditate a distrus povestea. Cand el si-a dat seama ca nu e ea. Cand ea si-a dat seama ca nu va mai fi el. Cand amandoi au stiut ca nu mai exista cale de intoarcere. S-a terminat.