jump to navigation

Ganduri de Lovely girl 3 decembrie 12, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Unele lucruri raman nespuse…unele pur si simplu nu se spun…altele sapa adevarate prapastii in suflet si raman intiparite acolo, desi se acopera in timp cu motivatii si ganduri nerostite, acceptari tacite si regrete ignorate. Fiecare are propriul sistem de valori care se transforma in resorturi interioare, devin centrul motivational al oricarei decizii. Pentru unii sistemul de valori e inlocuit de o persoana care sa insumeze tot ceea ce isi doresc pentru sine si tot ce apreciaza ca fiind potrivit pentru ei. Uneori, daca avem noroc, gasim acea persoana care sa scoata la lumina tot ce e mai bun, care sa ne oblige sa ne deschidem sufletele pana ajungem atat de vulnerabili incat orice ne-ar putea atinge. Si apoi urmeaza sarutul, gestul, imbratisarea, mangaierea care sa ne salveze din cadere. Sa ne spuna fara cuvinte ca suntem in siguranta. Ca vor ramane acolo si vor incerca sa alunge orice rau, ca sa nu ne atinga nimic. Si deodata ramanem cuprinsi de o senzatie puternica de liniste interioara. O calmitate coplesitoare. Inchidem ochii si ne lasam dominati, ne lasam acaparati, ne ingaduim sa iubim si sa fim iubiti. Universul meu e completat de toate cuvintele nerostite dar simtite, de prezenta lui langa mine, de refugiul meu in bratele lui, de gesturile care imi spun mai mult decat orice fraza imbibata de cuvinte mari si totusi seci. Si nimic nu poate inlocui valurile de sentimente care ma ametesc, atunci cand ii intalnesc privirea dupa un moment de neatentie. Pierduta in gandurile mele, incerc sa retraiesc senzatii si emotii din anumite momente petrecute impreuna. Si tot ce e simplu capata importanta. Si orice clipa, care ar trece neobservata pentru altii, pentru noi inseamna motive ca orele sa treaca mai repede.

„Eu te-am gasit dupa furtuna (…) la ora aceea si la toate orele, la toate orele te astept.” (Pablo Neruda – Scrisoarea de pe drum)

Reclame

Cuvinte si cafea decembrie 9, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Ma gandeam ca poate blogul meu a devenit putin prea personal. E adevarat ca atunci cand l-am facut si am inceput sa scriu a fost pentru ca aveam multe ganduri care nu imi dadeau pace. Ganduri pe care simteam nevoia sa le „eliberez”, sa le afle si altii si poate asta m-ar fi facut sa ma simt mai bine. Si asa a fost.  Inca nu stiu daca e bine sa il continui in maniera asta asa personala. Si totusi daca nu as scrie despre ceea ce simt, ce vad, ce traiesc…despre ce sa scriu? Nu ma apuc de acum in nici un caz sa fac analize politice sau sa dezbat criza economica. Nu pentru ca sunt total rupta de realitate, ci pentru ca sunt mult prea multi care fac asta deja. De curand am descoperit blogul lui Cabral. Imi place. Nu pentru ca e scris de Cabral, dar pentru diversitatea subiectelor si numarul mare de feedback-uri care exista. Pentru ca unele articole pe care le-am citit acolo m-au determinat sa las un comment (atunci cand chiar aveam ceva de spus si nu numai de dragul de a lasa un comment) si eu nu fac asta mai niciodata, nu-mi sta in fire… In fine…sunt ganduri de om nedormit aflat sub influenta unei cani mari de cafea. Nu ma opresc din scris. Nu scriu pentru numarul de vizitatori, nu scriu pentru altcineva, scriu doar pentru mine. Si cine mai vrea sa ma viziteze, cu atat mai mult o sa ma bucur. Dar parca nu sunt pregatita inca sa renunta la metoda asta de eliberare. Ca functioneaza.

Inca o zi de luni decembrie 9, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Fiecare saptamana isi are inceputul ei…de obicei sunt sictirita si fara chef cand stiu ca e luni si o iau de la capat. Dar cel putin seara, stiu ca pot sa ma agit si sa ma port copilareste si sa rad si sa ma simt bine. Asa ca fiecare zi trece cu gandul ca va veni seara si ne vedem.

Azi a mai inceput o saptamana. Iar luni cu aceleasi discursuri la facultate, cu mici schimbari…de exemplu am descoperit ca s-a terminat pasajul de la metrou la Universitate. Are si un brad in mijloc. E luminat iar podeaua e mai putin alunecoasa decat ma asteptam sa fie. Anyway…am mai cheltuit ceva bani pe mancare in Cora ca nu degeaba sunt pofticioasa si uite asa a trecut ziua. S-a facut seara. Si eram vesela. Si nerabdatoare. Si aiurita. Si am uitat sa cobor din 41 si a trebuit sa merg o statie in plus ca apoi sa ma intorc…pe jos. Si a fost a great evening. Pana la final cand totul a fost confuz si nu am mai inteles si … nu stiu…

Acum…numar zilele pana la Craciun, pana la revelion…ignor faptul ca mai am de facut vreo 2 proiecte pana sa ajung la vacanta. Oh well…mai vreau sa fiu copil sa cred in Mos Craciun…si abia astept sa simt mirosul de brad si portocala in toata casa.

Da…”un simplu fapt divers”…o alta zi…cu aceleasi lucruri, aceeasi eu, aceleasi agitatii…

Greseli rascumparate decembrie 5, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Astept cuminte sa vina si la mine Mosul…sau cel putin sper si eu ca va veni…

De dimineata m-au napadit cateva ganduri legate de lucrurile pe care le-am facut, de greselile mele, de toate lucrurile frumoase care mi se intampla. Seara, o discutie mi-a ridicat cateva semne de intrebare.  Si mi-am amintit de noua melodie a lui Keane – Perfect symmetry. Sunt doua versuri pe care nu pot sa nu le consider adevarate si aplicabile in tot ce am facut.

„This life is lived in perfect symmetry
What I do, that will be done to me”

Si mi-am amintit de prima relatie in care m-am implicat trup si suflet, o relatie pe care am vazut-o ca un vis din care m-am trezit brusc si am descoperit ca realitatea nu se asemana deloc cu ce vedeam eu. Asa ca i-am pus capat, cu lasitate, de la distanta, fara explicatii concrete si am vrut sa rup orice legatura. Am fost rea si egoista. Mult timp am ignorat orice semn din partea lui, nedorind sa mai stiu nimic de ceea ce fusese intre noi, vroiam doar sa merg mai departe. Si apoi l-am cunoscut pe el…cel pe care l-am dorit mai mult ca orice, pe care il priveam ca fiind tot ce aveam nevoie. Singurul care stia sa ma faca fericita. Si am dat tot. Si am asteptat. Si am suferit. Si am iubit. Si s-a terminat. Intr-un mod egoist, fara explicatii concrete, si cu dorinta de a rupe orice legatura. Si acum stiu…fiecare moment in care eu l-am respins a facut ca la un moment dat sa fiu la randul meu respinsa. Cu aceeasi raceala cu care eu m-am purtat, la un moment dat am fost tratata si eu. De acelasi egoism de care eu am dat dovada, la un moment dat m-am lovit. Aceeasi suferinta pe care eu am provocat-o, am simtit-o si eu. Sper doar ca acum mi-am rascumparat greselile. Acum pot incheia 2 capitole atat de marcant unite. Cum s-ar zice la noi…fie roata si patrata, tot se-ntoarce ea odata.

Si acum ai aparut tu…ca sa imi arati ca este loc si de mai bine, ca o relatie poate fi traita in doi fara sentimentul singuratatii. Acum poti tu sa ma vindeci, sa-mi spui toate cuvintele dupa care am ravnit.  Acum pot sa am parte de acele gesturi pe care le-am vazut la altii, dar de care rareori am avut parte. Acum esti tu sa ma faci sa zambesc, sa imi demonstrezi ca nu mai trebuie sa ma zbat singura cat pentru doi. In felul tau unic si nou pentru mine ma lasi sa respir, ma faci sa simt ca sunt de ajuns. Ai mutat zidul dintre mine si lume si l-ai pus intre noi si trecut. Un nou inceput, fara greseli de rascumparat, fara sentimente de vinovatie, fara ganduri triste, fara intrebari legate de ce a fost. Doar noi si timpul nostru impreuna…

Despre mine, despre lume 5 decembrie 4, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

O zi frumoasa…care s-a terminat pe masura…cu acelasi timp al nostru, in acelasi loc, cu aceleasi zambete si priviri pline de cuvinte tacute. Iar m-am agitat cu energia unui copil care a mancat prea multe duciuri dar m-ai ascultat cu rabdare si interes. Ca de obicei mi-ai redat linistea dupa o zi impresionanta.

3 decembrie…la Spitalul de copii „Maria Sklodowska Curie” s-a organizat serbare de Craciun. Au fost facute cadouri pentru copiii internati acolo, iar noi, voluntari de la diferite organizatii, le-am impartit. Cate 2-3 voluntari pe fiecare etaj asteptam langa cutiile cu pungutele cu cadou. Trebuia ca in fiecare camera in care intram pentru a da cadouri sa vina cu noi un spiridus si un bradut (ma refer la oameni costumati). La etajul la care urma sa impart eu cadouri bradutul era un domn mai solid decat noi voluntarele. Asa ca s-a oferit sa ne ajute cu acele cutii. Si-a dat jos costumul si mi l-a dat mie sa il imbrac. Era cam mare pentru mine, si ma topeam de cald in el, abia vedeam ca imi cadea pe ochi, dar mi-am pastrat zambetul si am vizitat copiii de acolo. In fiecare camera in care intram toti – eu (bradut), spiridusul, voluntarii cu cadourile – se luminau chipurile. Parintii ne priveau cu incantare pentru ca stiau ca vor avea parte si copiii lor de o mica bucurie. Imaginile din saloanele pline de copii m-au infiorat…a fost prima data cand am vizitat un spital de copii. Aproape ca nu exista cuvinte care sa descrie amalgamul de emotii care m-a navalit. Copii mici, nou-nascuti cu perfuzii, copii care se simteau atat de rau incat nu puteau sa intinda mana sa ia cadourile si le lasam la capatul patului. Unii erau asa slabiti ca abia gaseau puterea sa ne zambeasca. Apoi am fost impreuna cu Mosul la copiii din Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii „Dr. N. Robănescu” si am dat cadouri si acolo. Aceleasi emotii greu de descris. Daca pana acum credeam ca am iesit de sub globul meu de cristal, acum contactul meu cu realitatea a fost ceva mai dur. Sunt imagini care mi-au ramas intiparite in minte. Sunt o norocoasa…ar trebui sa imi amintesc asta mai des. Sunt privilegiata pentru simplul fapt ca voi putea sa imi petrec Craciunul acasa, cu toata familia. Dar se pare ca mai e nevoie si de astfel de momente care sa imi aminteasca asta si sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Daca fiecare ar darui unui om mai nefericit cate ceva poate ca ar simti si cei care nu au prea multe motive de bucurie ce inseamna Craciunul.

Pe unul din peretii din Spitalul de Copii era pictat „Va doresc sa iubiti pe cei ce trebuie iubiti”…

Completare la „Inger sau Scorpie?” decembrie 3, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Am scris prin noiembrie ceva despre cat de rele pot fi unele fete intr-o relatie pentru a-si testa partenerii, agitandu-se in jocuri stupide de fugareala intre cei 2, inclinand balanta intr-o parte sau alta, iar fetele cautand motive inexistente de suparare ca sa masoare interesul sau sentimentele lui (banuiesc eu ca asta ar fi motivul). Sincera sa fiu nu inteleg la ce bun toate astea? Nu e simplu? Il iubesti si te iubeste. De ce nu e de ajuns? In fine…gasiti mai detaliat nedumerirea mea aici.

De ce amintesc acum de ce am scris eu la un moment dat? Pentru ca am gasit acelasi subiect intr-un post de pe blogul lui Cabral. Si il recomand pentru ca, daca eu am dat perspectiva unei fete, acolo e descris ce se vede si de partea cealalta a baricadei. So…enjoy!

Sharing a song decembrie 2, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

doar o melodie pe care am auzit-o zilele trecute si care  mi-a placut f mult…

James Morrison feat. Nelly Furtado – Broken Strings

Ganduri de Lovely girl 2 decembrie 1, 2008

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Decembrie…azi am vazut de la geamul meu tancurile si alte masini militaresti…de la etajul 8 vedeam manusile albe ale soldatilor…la televizor se dadeau imagini din timpul defilarii…parca am avut o sclipire de mandrie ca e si ziua mea, cum e ziua tuturor romanilor, ca sunt nascuta si crescuta in tara asta care are atatea locuri care te uimiesc si iti marcheaza momente semnificative din viata, locuri impresionante care raman intiparite in suflet si in amintiri. Ignorand putin realitatea trista in care se traieste, azi Romania a sarbatorit…asa cum era firesc.

Zilele de minivacanta au trecut ca prin vis. Repede si fara nori de ploaie in suflet. Orice tentativa de ganduri triste a fost risipita de imbratisarile de care aveam atata nevoie. Zambesc. Sunt, in sfarsit, increzatoare. Ne facem planuri si visam cu ochii deschisi. A devenit primul gand al diminetilor si ultimul gand inainte sa adorm. Tandretea si gesturile protectoare sunt cele care imi permit sa ma arunc in gol. Sa cad si sa stiu ca ma va prinde inainte sa ma lovesc. Sambata seara am iesit impreuna. A fost o seara ca acelea care stii ca vor ramane mult timp in amintiri. O imagine care imi va ramane gravata in suflet. Un sentiment atat de placut care m-a invadat rascolind tot ce credeam si oferindu-mi o liniste mult cautata.

De maine incepe iar…aceeasi agitatie a zilelor monotone care trec fara sens, prinsi intr-o vesnica amorteala. Pana seara. Seara totul se schimba. Seara pot sa respir, sa fiu doar eu. Seara, cand toate activitatile se incheie pot sa ma bucur de timpul nostru impreuna.

„I’ll take you for who you are, if you take me for everything…”