Mia's Blog

5 ani si 2 lumi noiembrie 18, 2014

Stiam ca drumul dintre noi e lung…stiam ca anii dintre noi au creat distante ce nu le putem recupera. Dar au fost momente cand distantele n-au mai parut atat de mari, cand am impartasit bucurii si emotii si am vazut lumea cu aceiasi ochi. Cand am inteles lucrurile in acelasi fel. Cand planurile erau mai usoare. Ai mai facut un pas si pasul acela te-a indepartat…am ramas cu ani in urma si acum nu mai pot sa te ajung. Iti zambesc si iti privesc lumea din afara, in timp ce tu alergi prin zile intr-un alt ritm. Orele tale nu mai au nimic comun cu orele mele. Tu alergi printre rasete si plansete de copil, eu alerg printre proiecte si planuri ce-mi acopera timpul liber. Acum bratele tale tin mereu puiul si sufletul tau e pentru ea. Iti urmaresc agitatia si munca ce nu pare sa se termine si ma intreb daca peste ani voi fi si eu la fel. Daca imi va fi mai greu sau daca imi va fi mai usor. Daca voi avea puterea ta si rabdarea ta. Si apoi te vad imbratisand puiul care iti zambeste strengareste si imi dau seama ca nimic nu poate inlocui acele momente perfecte. Si asta imi da curaj. Stiu ca sunt cu ani in urma ta, ca nu mai avem mereu cafeaua impreuna, drumetiile sau orele in magazine ca sa te uiti pe indelete si sa poti sa te gandesti si razgandesti de prea multe ori, dar  acum ai un pui care iti aduce mai multa bucurie decat ai fi visat. Si cand voi ajunge si eu mai aproape de tine, vom mai recupera. Daca si atunci va fi greu…peste vreo 10-15 ani ne asteapta undeva o masa, doua fotolii si doua cani mari de cafea. Doar pentru noi. Si vom rade si vom povesti si vom vedea din nou lumea cu aceiasi ochi.

Doar un vis noiembrie 10, 2014

Intind bratele spre un vis. Camera e goala si eu stau in asteptare. Dorm pe mijlocul patului incercand sa umplu un gol. Inchid ochii si aproape ca iti aud respiratia langa mine…aproape ca iti simt parfumul si as vrea sa intind mana sa te ating. Daca doar stau in asteptarea ta, imi pari prea departe. Daca alerg in cautarea ta, tu te indepartezi tot mai mult. E intuneric si nu stiu incotro sa merg. Mi-e atat de dor de tine incat simt lipsa ta ca o apasare in piept…si nu stiu cine esti, nu stiu unde esti…dar stiu ca fara tine fercirea mea nu e completa. Sufletului meu ii lipseste mangaierea ta. Ma intreb…cate zile vor mai trece, cate incercari esuate, cate zambete fortate, cate atingeri superficiale, cate conversatii goale, cate mesaje fara sens, cate clipe vor mai trece pana sa apari. Imi pari atat de departe incat nu mai esti real. Ai devenit proiectia unei dorinte, iluzia unui dor, imaginea unei inimi ciobite. Dar nu esti real…esti doar un vis. Nu poti sa imi vindeci ani de intristare, nu poti sa vindeci singuratatea, nu poti sa vindeci oboseala care m-a patruns, nu poti sa vindeci dezamagirile. Mi-as fi dorit sa poti sa rasari cu seninatate, sa ma iubesti. Simplu. Fara indoieli. Fara complicatii. Fara neajunsuri. Sa ma eliberezi de fantasme, de greseli si stangacii. Dar esti doar un vis…intind bratele spre un vis. Nu te gasesc, nu stiu cine esti. Si atunci ma ridic din pat si incep sa repar ce au daramat altii. Reconstruiesc eu…fara tine. Esti doar un vis…

Iti mai aduci aminte? octombrie 30, 2014

Privesc pe geam linistea unei lumi cufundate in frig, pierduta in propriile-mi ganduri…Privesc copacii care se indoaie cu atata usurinta incat aproape imi par elastici, iar cu unduirile lor si lumina capata viata si oscileaza in straluciri. Simt raceala toamnei si strang cu putere cana de cafea tarzie. Ma pierd in jocul umbrelor de afara si, deodata, iti simt bratele puternice cum ma cuprind cu tandrete hotarata. Ma invalui cu parfumul tau si ma incalzesc in bataile inimii tale. Simt amprenta buzelor tale pe gatul meu si ridic privirea. In luminile strazii iti vad reflectat conturul chipului. Iti zambesc in geam si stiu ca ma vezi, ca ma vezi atat de insetata de tine. Nu e nevoie sa spui nimic, caci tacerea momentului e mai zgomotoasa decat orice cuvant. Bataile inimii sunt intrerupte doar de cate o frunza ratacita care se lipeste de geam. Incepe ploaia si toata casa e invadata de sunetul picaturilor de apa ce cad sacadat pe pervazul lumii noastre. Pe noi nu ne atinge nimic.

Imi dau seama ca am uitat gustul buzelor tale, ca am uitat culoarea ochilor tai, ca am uitat cat de valurite iti sunt suvitele de par…prea mult am stat cu spatele la tine, prinsa in mulajul perfect al pieptului tau si acum vreau sa ma intorc spre tine, sa ma lipesc de pielea ta. Ma intorc si ai disparut…caci nu ai fost vreodata acolo…eu inca te astept sa iti ocupi locul in lumea noastra, sa te ascunzi cu mine de frigul de afara, sa imi plec capul pe pieptul tau si sa descoperim impreuna cum mana mea ii lipsea trupului tau, cum iubirea ta ii lipsea sufletului meu, cum lumii noastre ii lipsim noi intregiti. Si nu stiu cine esti, nu stiu unde esti…dar as fi putut jura ca ti-am vazut chipul ascuns intr-un vis, intr-un dor, intr-o cautare. Tu, oare, iti mai amintesti drumul spre mine? Tu, oare, iti mai aduci aminte de noi?

O noapte octombrie 13, 2014

De pe buzele noastre a plecat de atatea ori te iubesc, din sufletele noastre s-a revarsat un dor nebun peste persoane nepotrivite. Ochii nostri au fost ani intregi incetosati de iubire si acum zdrangane in noi cioburile inimii. Pasim adanc in intuneric si ne lasam invaluiti de apasarea noptii. Am obosit atat de tare cautand si risipind sarutari si imbratisari nicicand intoarse catre noi. Si din puterea noptii rasari tu…o farama de speranta ca poate fi mai bine, ca exista loc de o noua poveste. Descopar in mine unduiri de pantera, priviri de cadana si un zambet incontrolabil. Ma arunc in bratele tale si totul in jur dispare. Tot trecutul se afunda in pamant si tu ma vindeci de ani de intristare. Ma las cuprinsa de bratele tale puternice si descopar un intreg univers in afara lacrimilor mele. Nici sufletul nu-mi mai pare atat de spart, nici noaptea atat de intunecata…gasesc lumina in ochii tai. Imi plimb mainile peste trupul tau, invatand harta pielii tale ce ma ademeneste. Cu varful degetelor simt bataile inimii tale si ma intreb daca eu o gonesc cu atata putere. In imbratisarea plina de patos gasesc buzele tale care sterg cu fiecare sarut toate stangaciile mele. Si intr-o clipa de neatentie ne pierdem in priviri si tu stii deja ce usor mi-ar fi sa ma indragosesc de tine si cat de mult mi-as dori sa te indragostesti de mine. Zorii zilei ne gasesc intr-o ultima imbratisare…un „pe curand” fara urmare, un moment furat, ascuns de realitatea unei povesti ce nu avea cum sa prinda vreodata contur. Te sarut si iti zambesc si pe chipul meu revin toate acele te iubesc-uri spuse in zadar, toate acele doruri nesfarsite ce au ajuns in neant, toate acele lacrimi ce n-au avut ocazia de a fi sterse de zambete de impacare. Te privesc si stii deja ca e finalul nostru dulce-amarui. Ai fi ramas, dar stiai ca nu se poate. Ti-as fi spus sa ramai, dar stiam ca deja nu mai erai cu mine. Ne-am zambit stiind ca putinul acela a fost de ajuns pentru amandoi. Sunt fericita acum…tu, oare, te mai gandesti la noi?…

Culori de toamna septembrie 25, 2014

Am vrut sa iti scriu…m-am gandit indelung la cum se astern cuvintele pentru tine, la cum se contureaza pentru a-ti transmite framantari nascute in timp, la cum se aduna sunete si suspine din care sa intelegi iubirea mea…

Sunt chipuri care mi-au strapuns inima si au lasat ceva in mine. Chipuri care acum mi-au devenit straine, caci nu au fost vreodata croite pentru a ramane in viata mea. Acum acele chipuri si-au gasit locul si m-am bucurat. Eu mi-am continuat drumul…desi multa vreme nu am stiut care este acesta. Am crezut ca drumul meu trebuie sa se suprapuna perfect peste al tau. Nu am stiut ca fara sa ma iubesc pe mine, tu nu ma poti avea…ce as fi putut eu sa iti daruiesc nu ar fi fost vreodata suficient daca eu nu m-as fi impacat cu mine. Abia acum invat despre mine, abia acum privesc doar la pasii mei care ma ghideaza pe un drum ce il descopar.

Imi imbrac sufletul in culori de toamna aurie, invaluit in caldura unui soare indepartat. Cuvintele frumoase devin imbratisare de inger…inainte de a te gasi pe tine, descopar oamenii frumosi ce ma vegheaza. Deschid ochii si las vremea sa se asterne peste mine, ca si cum zilele calesc in mine invataturi pe care n-am vrut sa le aflu…pana acum. In spate las urmele tot mai apasate ale pasilor mei…abia incep sa ma infig in viata mea, sa ies din amorteala unei asteptari zadarnice. Si simt ca respir, iar sufletul imi este asezat in piept, ocrotindu-mi inima ce-a fost franta de prea multe ori. Acum e liniste, linistea de dupa zbucium. Abia acum pornesc spre mine. Singura. Si mai am lucruri de descoperit, de invatat, oameni de iubit si oameni de uitat, altii de iertat. Se  completeaza file intr-o poveste care, dupa mult timp, este doar despre ea, despre devenirea ei, despre implinirea ei, despre fericirea ei. Si incepe usor, usor sa fie fericita…asa cum si-a dorit intotdeauna.

Cat despre el…are incredere ca pasii ei o vor indruma si acolo…exact atunci cand si el o va dori si cauta. Acum drumul ei ramane al ei, iar speranta unei povesti de iubire va fi mereu parte din ea.

Visare… august 15, 2014

Chipul lui incepe sa isi piarda conturul…inchide ochii si isi aminteste doar senzatia mainilor lui pe pielea ei, amprenta buzelor lui pe trupul ei…insa imaginea lui nu mai este atat de clara…

In fiecare zi isi doreste sa redescopere chipul acela care sa ii starneasca o furtuna de sentimente si trairi…dorinte mistuitoare care sa ii arda sufletul. In fiecare zi spera sa gaseasca privirea lui in multimea de oameni…sa ii simta chemarea si totul sa capete sens. A alergat atat de mult si s-a luptat atat de mult incat acum e obosita si spera ca el sa o gaseasca. S-a ratacit in mijlocul unei lumi agitate si drumul ei pare departe…Se intinde pe jos si priveste cerul instelat, printre mii de chipuri ratacite si straine. Se intreaba daca el ii aude chemarea, se intreaba daca el o cauta… Cu sufletul ciobit de momente si persoane, mai spera inca la acea iubire care sa o reintregeasca. O iubire incarcata de dorinta, atingeri fierbinti, zambete, gesturi mici, emotii si priviri care vorbesc raspicat despre sufletele lor. Nu ii mai vede chipul, insa ii simte lipsa…nu mai stie cine este insa il asteapta, il doreste, il cheama…ar vrea sa ii simta privirea arzatoare, sa o cuprinda in bratele lui si sa o ascunda in sufletul lui. Ar vrea sa o gaseasca intre alte mii de chipuri si sa o sarute apasat de parca si ea i-a lipsit lui toata viata…

Un moment februarie 15, 2014

O cuprinde cu bratele lui puternice si in pieptul lui sta ascunsa o lume. Cat de dor i-a fost de el, cat l-a cautat, cat l-a asteptat…cat si-a dorit sa o primeasca in sufletul lui, cat si-a dorit sa ii faca loc in lumea lui. Ii cauta buzele pentru acel sarut care ii taie rasflarea si care ii arata cat de dor i-a fost de ea. In buzele lui stau povestile nescrise inca, in conturul perfect si moale al buzelor lui sta tot traseul neinceput inca pe pielea ei. Acolo este iubirea lor care curge in cuvinte simple si care inseamna totul. In valurile parului sunt deja cararile degetelor ei, in ochii lui se arata lumina ei. Si toata dorinta se revarsa asupra lor cu acel prim sarut, cand contopirea lor este perfecta si sufletul lui se muleaza pe toate imperfectiunile ei, cand toate neajusurile ei sunt acaparate de el, cand toate cioburile sufletului ei sunt lipite cu grija de el, iar toate fantasmele isi gasesc linistea si dispar. Si atunci „te iubesc” devine viata iar lipsa lui loveste un suflet deja ciobit. Dar pentru o clipa ratacita in timp nimic nu conteaza, doar buzele lor si acel unic sarut ascuns de furtuni. E ultimul gest sufocat de dor…dor de ei…Se apropie de ea si ii simte rasuflarea calda pe umerii ei goi. Ridica usor privirea de-a lungul liniei corpului ei…pana la baza gatului…pana spre obraji…pana cand e atat de aproape incat inima i se zbate cu o putere incat simte ca ii tremura pamantul sub picioare. O priveste indelung parca incercand sa adune curajul pentru a face ultimul gest – acel sarut perfect, incarcat de dorinta.

Se trezeste agitata si isi aminteste…incepe o noua zi…doar ea.

Cu drag… decembrie 14, 2013

In privirea ei poti vedea toata fumusetea unei lumi pline de iubire si de fericire…o iubire de neinchipuit pentru o faptura ce inca nu si-a facut aparitia pe deplin. Si cu ce nerabdare este asteptata…Dar in privirea ei vezi deja toata grija si nevoia de a proteja de umbrele lumii, de intuneric, de spaime, de durere. Vezi deja o mama cu toata povara unui suflet ce zace in conflict intre iubire nemarginita si teama specifica unei mame. Si cu privirea ei isi invaluie copilul cu atata iubire si protectie, ca si cum in acel moment perfect si neatins de nimic, ea ii promite dedicatia unei vieti. Si toata viata ei se lumineaza cu frumusetea unei forme perfecte, rotunde, in care sta cuibarit puiul ei. Viata lor este acum implinita de iubirea si mandria pentru un suflet care va umple casa de rasete si pasi grabiti sa descopere lumea, de plansete si jucarii, de culori si inocenta, de povesti si intamplari. Si toata puterea lor isi va avea radacini in linistea serilor in care amandoi o privesc crescand.

Draga Mia, nici nu ai sosit si mama ta este mandra de tine, nici nu ai scos primul sunet dar deja iti ceri drepturile, nici nu ti-ai ocupat locul in patut si ea deja iti citeste povesti. Amandoi iti vorbesc si te asteapta sa ii cunosti, sa te cunoasca. Dar tu stii deja ca ei iti vor lumina mereu calea, ca ei iti vor sta mereu de veghe, ca ei vor fi mereu acolo sa te invaluie in toata iubirea de care sunt capabili. Tu stii deja cat de iubita esti, caci sufletul tau este creat din marea iubire a lor – doua fiinte atat de frumos croite impreuna, atat de joviale si senine, puternice si altruiste.

In privirea ei poti vedea toata fericirea si implinirea pe care o simte. In privirea ei afli ca este mama cu adevarat.

Franturi noiembrie 21, 2013

Se inalta deasupra vocilor straine din jur. Se distanteaza de toate parerile zgomotoase despre ce ar trebui sa fie, despre cum ar trebui sa fie. Se inalta deasupra temerilor si priveste in jur…e departe inca de ceea ce si-a dorit. Oglinda tace, si-a domolit tipetele neobosite. S-a facut liniste. Sunt drumuri pe care trebuie sa le parcurga singura, sunt destinatii pe care trebuie sa le descopere singura. Il priveste si ii zambeste. E iluzia unei povesti complete. E un văl intins pe orizonturile indepartate. E o iluzie a unei impliniri de moment. Si face pasi multi si incearca sa construiasca fundatii care nu prind radacini…se lovesc de ziduri groase ce nu par sa cedeze. Atat de multe convingeri transformate in scuze, transformate in explicatii, in motivatii fara sens.

Fericire inlacrimata si imbratisari din timp furat…

Iubirea mea cu dor de stele…ratacesti in ganduri si in timp…spargi norii de furtuna in ploi de zambete si soare…iubirea mea cu dor de vara…cauti drumuri serpuite in munti ascunsi in mare. Iubirea mea treci peste toate, rupi inimi si te-arati in lacrimi. Iubirea mea uitata-n vreme, cresti anotimpuri peste zare, aduci cu tine avalanse, rauri, sentimente. Iubirea mea cu flori pe gene, ramai in suflet si in vis, adu cu tine cerul, ascunde-ma in luna si uita-ma acolo. Iubirea mea incrustata-n pietre, te pierzi in stralucirea ta, te-arunci in deserturi goale si pieri in cactusii arizi. Da-mi, dragoste, lumina.

E prea departe ca sa o mai auda. A trecut prea mult timp si si-au spus mult prea putine. Au ratacit pe carari si nu s-au regasit. Ea inca il asteapta. Dar are momente de luciditate pesimista, melancolica, adancita in intunericul in care s-a ratacit. Simte ca s-au pierdut…intinde mana si isi tine sufletul la vedere. Dar e liniste. Nu ii mai aude pasii, nu ii mai aude chemarea. Si nici ea nu mai are putere sa alerge singura prin intuneric, fara sa aiba macar speranta unei lumini. Promisiuni, planuri, asteptari, vise si ganduri…toate neimplinite, toate ramase in neant. Unde e locul ei? Cine e langa ea? Ar vrea sa ii spuna atat de multe lucruri…dar el…o mai cauta? Doar ea rataceste, in timp ce el este deja pe drumul lui…un alt drum, cu alte zari si alte carari incrucisate. Ea stie ca el nu ii simte lipsa, ca se plimba prin locurile acelea incarcate de istorie si povesti si se minuneaza in aventurile lui, fara sa isi doreasca mana ei in mana lui, fara sa isi doreasca privirea ei in aventura lui. Si astfel, toata lumea ei s-a invaluit intr-un cer negru. Ar vrea sa planga cu toata forta unui trup obosit, isi simte sufletul tremurand cum se zbate puternic de parca nu mai suporta tristetea unei iubiri neimplinite. Si simte lacrimile care ii ard obrajii, dar nu e suficienta eliberarea. Totul se prabuseste, fara salvare, fara speranta…s-a terminat.

Departe noiembrie 11, 2013

In seara asta te-am simtit atat de departe…cu trupul apasat si greoi peste mine, invaluindu-ma in toata aroma ta incarcata de ganduri si fraie tinute sufocant de strans. Pentru prima oara nu ti-am simtit sufletul desi il chemam necontenit. Ti-am cautat buzele moi, am tanjit dupa imbratisarea ta si am visat amprenta ta fierbinte pe pielea mea. Trupul meu a asteptat ca degetele tale sa isi croiasca traseul usor, dar cu determinare. Si totusi, nu ai fost tu…ai fost departe…n-ai mai avut dorul de odinioara…dorul acela mistuitor pe care altadata il simteam  atat de puternic incat imi topea sufletul cu o singura privire. Te-am pierdut acum cu totul, mi-ai alunecat din viata cand nici nu mi-am dat seama…dar iubirea mea arde cu aceeasi putere si, in timp ce tu iti croiesti un drum atat de departe de mine, eu iti simt lipsa si caut farame din drumul tau care pica peste al meu. Simt ca ne destramam treptat din povestea noastra si ma intreb cum de am ajuns aici. Cand eu am crezut neincetat ca eu sunt a ta, ca tu esti pentru mine, ca nu va fi nimic care sa ne stea in cale, ca orice ar aparea dorinta noastra ar fi mai puternica si tu ai regasi drumul spre noi. Dar nu mai suntem noi deja de prea multa vreme…s-a facut tarziu iar pasii ne indruma spre alte povesti…pe tine spre o alta ea, o ea mai buna decat am putut fi eu, o ea asa cum o visezi tu. Iar eu…eu raman cu gandul la noi, cu sufletul si cu o lume pline de tine, de amintirea ta, asteptand ca timpul sa stearga din tristetea de a nu te avea. Cu toata dragostea in suflet sunt a ta.