jump to navigation

Ce mai conteaza? decembrie 19, 2009

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Auzi sunetele care ne invaluie camera? Auzi tipetele de la etaj? In mijlocul lor mai suntem noi sau ne-am schimbat? Cine cedeaza? E batalia orgoliilor. Cine croseteaza drumul printre sunetele gandurilor nerostite, furii indreptate catre neant. Am creat doua lumi nevazute dar stiute de noi si le-am adus impreuna. Se completeaza reciproc. Ceea ce uneia ii lipseste e completat de cealalta. Si totusi sunt total opuse. Atat de diferite incat nu intelegem cum de se amesteca. Cand cele doua lumi se ating totul din jur dispare. Nimic nu mai conteaza. Dar cand se ciocnesc scanteile ard sufletele, mintea si cuvintele. Devin sageti inspre nimic si toate.

Nu stiu daca exista un scop pentru care scriu…nu stiu daca am un motiv clar. Dar ce mai conteaza? Sunt inca o data gandurile care ma agita, ecourile momentelor, multa iubire care ne determina sa fim posesivi si totusi sa tinem cu dintii de libertate. Ce inseamna toate astea? Nu mai suport sau mi-e dor de tine. Pleaca sau ramai. Te vreau sau nu.

Admiram de la geam luminile de pe pod, intunericul reflectat in zapada alba, linistea, pustiul oamenilor. Numai masini. Cafeaua tarzie si-a pierdut aroma. Gandurile taraganeaza minutele. Azi nu sunt intrebari, azi nu sunt raspunsuri. Azi e o liniste pierduta intre sunete. O lumina pierduta in intuneric. Un sentiment ascuns in vocile furiei. Un sarut respins din orgoliu. O conversatie scaldata in sictir. O convorbire izvorata din regrete. Lumile se apropie iar. Ce mai conteaza restul?

Reclame

Cu cateva zile in urma… decembrie 16, 2009

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Gandurile mele nu mai au control. Sunt semne de intrebare…fara raspuns. Fara motiv. Pur si simplu. Stau in pat…astept un mesaj de la tine. Suna telefonul. E doar alarma, e timpul pentru o noua pastila. Ti-am trimis doua mesaje. Ne-am certat. Esti nervos. Inteleg. Am fost nervoasa…acum doar vreau sa treaca. In noaptea aceea mi-am pus busuioc sub perna. In noaptea aceea am vrut sa te visez. Am vrut sa fii tu. Dar nu te-am vazut…nu am vazut pe nimeni. Doar am vorbit cu un cineva la telefon. Parea se fie El. Dar El esti tu? Cine esti tu? Cine e El? Azi ma uitam la televizor. Asteptam sa apara trecutul cu o chitara in mana sa imi cante melodia dupa care tanjesc. Melodia pe care nu am mai auzit-o de mult. Prea multe filme…prea multe gesturi nerealiste. Cine suntem si cu ce drept ne invadam vietile reciproc? De ce te iubesc? De ce ma iubesti? As vrea sa sun o vrajitoare. Sa imi spuna ce ne asteapta. Tu esti El? Sau ne chinuim inutil? Tu esti El? Sau ne jucam de-a iubitii? Cine esti tu? Cine voi fi eu? Ne continuam drumurile…impreuna. Cu ce drept te privez de libertate? Cu ce drept ma agat de tine si refuz sa iti dau drumul? Cu ce drept imi construiesc visele legate de tine, de noi? Spune-mi! Esti El? Spune-mi cine sunt eu pentru tine…cine sunt pentru mine. Nu stiu…Nu stiu unde merg, nu stiu unde ma aflu. Nu stiu ce astept, ce imi doresc, ce imi mai place si ce nu. Nu am decat certitudinea ca tu imi dai sens. Tu esti sensul meu. Eu merg inspre tine…tu unde mergi? De ce am atatea intrebari? De ce nu poti sa imi raspunzi?
Mi-e teama…teama de a te pierde…teama ca nu stiu incotro merg…teama ca nu stiu ce sa aleg…teama ca nu stiu ce e mai bine…teama de trecut, de prezent, de viitor…teama ca in timp ce mi-e teama totul se intampla, totul trece – pe langa mine.
Aseara am fost craciunita ta. Aseara am fost fericiti. Aseara ne-am revarsat pasiunile…mangaierile tale au lasat urme adangi, senzatii care mi-au taiat respiratia. Aseara te-am simtit mai puternic ca oricand. Aseara lumanarile se reflectau in privirea ta si imi aminteau de cat de fragila ma simt in mainile tale. Tu esti barbatul meu. Pe tine te vreau. Pe tine te doresc. Pe tine te iubesc. Tu esti.
Azi ne-am trezit fericiti. Pana cand spre seara…orgoliile ne-au impiedicat sa ne cerem scuze, sa spunem ceva sa rupem tacerea. Imi pare rau! Ar fi trebuit…poate ca…daca…nu am spus…trebuia…oare unde iti sunt gandurile? Si tu repeti in minte ce s-a intamplat? Cuvintele mele din mesaje reverbereaza in mintea ta? Ma auzi? …

Building crossroads decembrie 16, 2009

Posted by miaela in Uncategorized.
add a comment

Asa cum am promis…acum prea mult timp…continui postul „3 in 1”. Am ramas datoare cu cateva explicatii.

Mi-am dorit toata luna noiembrie sa gasesc puterea, argumentele si decizia corecta pentru a face o schimbare. Nu se mai putea. Trebuia sa pun piciorul in prag. Mi-am petrecut 5 luni asteptand viata de adult: primul job. Apoi mi-am mai petrecut o luna gandindu-ma ca daca pana acum nu s-a materializat si am ramas la stadiul de internship e criza, dar nici nu-mi mai donez timpul pe stress. Si apoi am spus: vreau sa fac mai mult dar stiu ca nu se poate, vreau sa vin aici si sa nu am momente in care stau degeaba. Asa ca in urmatoarea luna am venit numai cand aveam treaba. Eu credeam ca o sa inchei de tot. Recunosc e o solutie mai buna sa fiu un fel de colaboratoare…dar…tot pe timpul si resursele mele. Si acum sunt confuza. Incerc sa imi gasesc alternative. Incerc sa pavez lungul drum al carierei mele. E cam greu. Nu stiu incotro sa merg. Nu mai sunt sigura ca pentru ceea ce am muncit e locul meu. Sunt o idealista. Imi inchipui ca pot sa incerc sa salvez o particica din lume si ca banii nu conteaza. Si totusi depind de ei in fiecare zi. Azi a nins. Iar mintea mea era frustrata de socotelile de sfarsit de an. Raman fara bani si nu am luat cadouri, nu am platit intretinerea, nu am platit netul si telefonul si nici tv-ul. Si cea mai urgenta problema – nu gasesc o caciula care sa nu imi faca un cap de ciuperca, una care sa imi tina cald si sa nu arat ca un gogosar cu ea. O caciula normala, neagra simpla. Cer deja prea mult. Bascutele care se pun pe juma de cap imi fac capul mic sa se extinda cu o aureola in spate care treptat se sfrijeste, aluneca si cade…nu stiu altora cum le sta pe cap. I’m just not one of them.

Revenind…ce-mi aduce anul nou?

1. continuarea internshipului cu o mica sansa sa se transforme in job (daca nu isi scoate criza iar coltii ascutiti)

2. revin la conditia de student, imi vad de licenta (cu care sunt in plop – am doar conceptul, de partea concreta e mai greu sa ma apuc), fara alte activitati extra

3. ma intorc la prima dragoste – voluntariat (sau mai mult) intr-un ong

4. i’m out of ideas…numarul 4 e un mister total si totusi extrem de important pentru notiunea de „crossroads”

E destul de tarziu…in mai putin de 6 ore trebuie sa ma trezesc ca sa ajung la un curs caruia nu ii vad rostul in ideile lui abstracte si paralele cu realitatea. In casa e agitatie…study group pentru cativa baieti de la Poli. Noi la Litere nu avem de-astea decat pentru proiecte. Pentru ce le-am organiza? Pentru „povestile”  din cursuri? Cel putin la ei e clar. Poate ar trebui sa incercam asta pentru examenul la Drept – alta materie fantastica, interesanta, captivanta (NOT…cel putin nu pentru mine). Incepe sa ma frustreze teoria obosita pentru ca dupa jumatate de an de stat in mijlocul „evenimentelor” si vazut cum se intampla de fapt lucrurile, imi intaresc ideea ca din toate teancurile de foi scrise, volumul de informatii necesar si util in practica reala e atat de mic…atat de mic…infricosator de mic. Si dupa toate astea eu nu imi gasesc locul. Mi-e teama sa nu ma impiedic intr-un job care nu o sa imi aduca satisfactii. Mi-e teama ca toata bucuria pe care am simtit-o ca voluntara, prin munca pe care am facut-o in toti anii aceia nu se va compara niciodata cu satisfactia fugitiva de la un job normal. Mi-e dor de clipele acelea pentru ceea ce simteam. Mi-e teama ca nu o sa ma mai simt asa niciodata. Si lumea e construita in asa fel incat sa iti aminteasca in fiecare zi ca fara bani nu ai trai decent, ca fara bani nu iti permiti „luxul” de a face munca voluntara, ca NU poti sa alegi sa lucrezi in anumite domenii doar pentru satisfactii daca banii sunt putini. Atat de multi NU, atat de des BANI, atat de multa frustrare, atat de multi angajati-roboti. Si eu? Eu cu visele si idealurile mele? In liceu visam sa contribui la schimbare. Azi visez la independenta, job, salariu si frumoasa mea Micra pe care sa o conduc noaptea prin Bucuresti cand orasul e amortit, cufundat in tacere si liniste. Dar visez si la a schimba lumea. Le pot avea pe toate? Si intre toate te mai pot avea pe tine si viitorul spre care tindem impreuna? Atat de multe ganduri, atat de multe intrebari si cel mai mult – incertitudine. Unde este locul meu? Care este drumul meu? Inca sunt in cautarea raspunsurilor, inca incerc sa imi gasesc drumul…si nimic nu imi usureaza calatoria…