Fantasme ianuarie 8, 2012
Posted by miaela in Uncategorized.add a comment
Exista un drum…un drum al ei, un drum al lui…separate…drumuri care s-au ciocnit de alte lumi…lumi nepotrivite, lumi prea mari, lumi prea mici, lumi in care ei nu s-au regasit. Si din fiecare lume a pastrat cate ceva. Si-a continuat drumul cioplit de experiente, oameni, trairi, sentimente, lacrimi si bucurii. Dupa toate incercarile, abia acum…acum cand drumul ei s-a impletit cu al lui, ea simte ca incepe sa isi gaseasca locul.
Au ramas insa amprentele altor locuri carora ea le-a apartinut. El va gasi cufere mai mari sau mai mici cu povesti incepute si incheiate, cu amintiri, cu oameni dragi si oameni care au ranit-o. Nici unul nu e incuiat si uneori se mai deschid la o adiere de vant. El se sperie si o priveste intrebator. Ar arunca totul, ar elibera-o de tot ce a fost rau si ar lasa numai povestea lor sa infloreasca in voie, neatinsa de fantasmele nedorite. Dar nu stie ca tot ce este ea acum se datoreaza povestilor din cufere. Ea e mai puternica acum datorita fantasmelor care au modelat-o in timp, care au transformat lumea ei in forma aceea perfecta pentru a se potrivi cu lumea lui.
Iubire, lasa fantasmele in cufere si priveste-o, accept-o, doreste-o asa cum este. Fara prea multe ganduri inutile, fara intrebari la care nu vrei raspunsuri, fara ezitare. Ea este deja a ta. Cu totul. E in cadere libera si spera sa fii acolo sa o prinzi.
El simte fericirea ei, simte ca ea se indragosteste cu ochii inchisi si ii accepta jocul. Ea alearga si spera ca el sa tina pasul…sa nu se piarda inainte de a se regasi complet. Cu vocea lui o opreste din alergat. Se opreste ca sa-l asculte, se lasa sedusa si simte cat de tare se adanceste in lumea lui. Ea ii zambeste din suflet si il priveste invaluita de un amalgam de sentimente. Inima ii bate puternic si toate fantasmele pier cand il zareste. Apare parca dintr-un intuneric in care ea a stat ascunsa prea mult timp. Ii lumineaza pasii spre el cu privirea si o calauzeste cu vocea. Intind bratele unul spre celalalt si abia reusesc sa isi atinga varfurile degetelor. Dorinta unei imbratisari, a unui sarut, a unei contopiri complete este coplesitoare. Si tot frigul se topeste in fierbinteala unei atingeri. O singura atingere, inocenta, incarcata de sentimente, ganduri, emotii, priviri, cuvinte. Sunt atat de aproape unul de celalalt si totusi inca mai exista distanta intre ei. E un spatiu cu intrebari si descoperiri, cu sperante, cu pasii pe care trebuie sa ii mai faca pentru a afla… Iar fantasmele lor sunt acolo, in spate, amintindu-le de greseli din care au invatat si momente frumoase pe care le-au uitat. Insa tot ce conteaza e clipa lor, clipa in care s-au gasit si primii lor pasi impreuna. Pentru ca nu e tarziu, e timpul lor…
Pe drumuri de iubire decembrie 5, 2011
Posted by miaela in Uncategorized.add a comment
Ma intorc iubire. Ma intorc la drumul meu necunoscut. Pasesc usor si ma intreb daca drumul tau se impleteste cu al meu. E intuneric acum. Nu vad nimic in jur si imi forteaza pasii doar dorinta unui loc luminat de iubirea ta, de prietenie, de rasete de copil, si conturat de responsabilitati, oameni si profesii.
Visez iubire. Visez la nopti pierdute in bratele tale, la gesturi in spatele carora se ascund semnificatii mai multe decat ar putea vreodata sa exprime toate cuvintele din lume. Zambesc si tresar numai la gandul unui sarut furat in miezul noptii. Visez la imbratisari cu dor si patima si la topirea noastra in asternuturi.
Caut iubire. Caut ochii tai in intuneric, bratele tale in care sa ma arunc, sufletul tau in care sa ma ascund. Caut iubire. Caut locul meu in lume, intre oamenii aceia, intre zidurile acelea inalte si luminoase, intre toate profesiile insirate in zare.
Vreau iubire. Vreau mai mult decat am, vreau mai mult decat putinul necesar. Vreau cu dor, inversunare, ambitii si sperante. Vreau tot. Vreau o viata. Vreau lumina. Vreau rabdare sa le descopar, rabdare sa pasesc si sa gasesc raspunsuri, intelepciune sa pun intrebarile corecte si sa fac greselile importante care sa ma tina pe drumul meu.
Spune-mi iubire. Spune-mi tot ce doresti, spune-mi unde te-ai pierdut. Iti dau tot. Arunc lumina mea spre tine. Ma vezi? Ma auzi? Ma gasesti? Intre atatia straini care ratacesc fara scop, ma gasesti? Spune-mi unde, cand si cum…iti dau tot. Alerg iubire in calea ta, alerg cu spaima de a te pierde. Iti dau si suflul meu puternic pentru acei pasi greoi care te aduc mai aproape.
Ma intorc iubire…ma intorc…
Continuarea unei povesti nedefinite noiembrie 30, 2011
Posted by miaela in Altceva.add a comment
Pasii ei o indeparteaza dar toate gandurile se indrepta catre el. Totul e un joc…o asteptare continua…asteapta un raspuns, asteapta un sarut, o imbratisare. Asteapta sa isi gaseasca drumul inapoi. Toate cuvintele nu reusesc sa acopere golul creat. Se agata de intelesuri ascunse in spatele gesturilor si al cuvintelor. Se intreaba daca e mai mult decat o mangaiere, mai mult decat un sarut. Cand isi trece mana prin parul lui si se adanceste in bratele lui se pierde intr-o alta lume. Cand ziua incepe cu doua cuvinte si se termina cu un zambet simte cat de puternica este atractia inspre o lume noua, o lume necunoscuta. Are toate intrebarile pe care nu stie sa le puna, are nerabdarea unui copil caruia i s-a promis timp de joaca dupa teme, are entuziasmul unui inceput si teama provocata de nesiguranta. Puterea lui e coplesitoare, acaparanta si seducatoare iar ea se lasa purtata de val.
Nici unul nu stie finalul povestii. E o plimbare in noapte fara sa stie destinatia. Se tin de mana, se impiedica, se privesc, se distanteaza, dau drumul la maini si se alearga in parcul intunecat…fiecare asteapta ca celalalt sa se opreasca pentru un sarut. Furtuni de dorinte ii imping unul spre celalalt si lumea se topeste cu fierbinteala buzelor. Viseaza la timp furat, o noapte unde sa nu mai existe decat ei doi…cu sufletele expuse in asternuturi ascunse.
Dar intr-o clipa totul a disparut si numai timpul poate decide daca mai exista calea spre ei, spre povestea nedefinita a unui el si a unei ea. Amandoi ratacesc in noapte ca intr-un labirint si asteapta zorii zilei pentru a primi indrumarea de care au atata nevoie. Nu exista inca un final pentru o poveste nedefinita, dar ca orice poveste merita o sansa, o continuare, o speranta inainte de a-i stabili sentinta – se redescopera la rasarit sau raman pierduti in noapte.
Ploaie de frunze noiembrie 20, 2011
Posted by miaela in Altceva.add a comment
Ii acopera noaptea si totul e un vis. Rasar anotimpuri in suflet si se ascund sub patura de parca ar fi o alta lume…doar ei doi, mangaieri si promisiuni neimplinite. Il priveste tacuta…el se joaca in parul ei…si-ar fi dorit sa ramana in clipa aceea, sa opreasca timpul si sa se piarda in ochii lui. O ploaie de frunze o trezeste si o avalansa de ganduri o invaluie. E nesigura, ii este teama…teama de tot ce el nu spune, teama de tot ce ascunde in suflet. O vede pierduta in ganduri…intristata…o strange in brate si o saruta…o trage inspre lumea lui iar ea cedeaza…
Ar vrea sa fie mai usor…sa nu simta acelasi conflict care o macina. Ar vrea sa dispara toate gandurile, toate temerile, toate vocile care o opresc. Ar vrea sa se arunce in bratele lui si nimic sa nu o opreasca. Dar paseste incet…il asteapta pe el sa vina la ea… Toate atingerile lui o fac sa tremure, sa se piarda…se retrage intr-un colt…inima ii bate cu putere. Il saruta usor si stie…ii mangaie chipul…o strange de mana…a ramas un singur gand ce rasuna puternic.
Frunzele cad cu zgomot puternic si rup visul…e tarziu…
Povesti noiembrie 17, 2011
Posted by miaela in Altceva.add a comment
Sunt atat de multe cuvinte ascunse in tacerile lor…fiecare gest, fiecare atingere, fiecare sarut ascunde tot ce nu au stiut sa isi spuna. Tremura si il priveste si simte cum lumea ei se rupe, se schimba, se naruie, se reconstruieste. Iar el…el nu stie ce sa ii spuna, iar toate cuvintele sunt de prisos. O saruta…ii strange mana cu putere si o ascunde in palma lui. E sfarsitul sau inceputul? Nici ei nu au raspunsurile. Toata teama, toata confuzia, toata agitatia par topite sub cerul plin de stele. Si pentru o clipa totul in jur dispare. Nimeni si nimic nu conteaza…doar ei in momentul acela naucitor in care buzele lor se intalnesc pentru prima oara. Ea simtea ca il cunoaste si, in acelasi timp, se temea de avalansa de sentimente stranii care o cuprind, asemenea unor nisipuri miscatoare, sufocante si in acelasi timp cu o dorinta puternica de cufundare in intunericul pe care ar vrea sa il descopere. El e atent si tacut…o priveste fara sa ii spuna nimic. O priveste si o invaluie in priviri calde, pline de dorinta. Cat dor de imbratisare… Amandoi ratacesc si cauta continuu ceea ce pana acum nu au reusit sa pastreze…Iubire…ai ramas uitata in ruinele unei povesti… O poveste despre ei doi scrisa intr-o carte prea mica pentru a cuprinde visele lor. Au scris ultimul capitol, au facut ultimii pasi si la ultima pagina au pus punctul final.
Ea scrie primele cuvinte intr-o noua carte, o noua poveste. E povestea ei. Cu locuri noi, cu dorinte noi si vise multe. Cu asteptari si idealisme, cu romantism, sperante multe, bucurii de copil, zambete si lacrimi ascunse in suflet. E o lume noua pe care si-o construieste. O lume in care il asteapta…
… aprilie 11, 2011
Posted by miaela in Altceva.Tags: cuvinte
add a comment
De-atatea ori ma arunc in calea ta…ma asez cu incapatanare acolo si astept…Imi ascund sufletul in palma si astept sa vii si sa il ceri. Astept mai mult decat un zambet, mai mult decat un cuvant, mai mult decat o imbratisare. Astept sa ma vezi…sa te impiedici de mine continuu. De-atatea ori iti caut privirea…in multime, in straini, in toti si in nimeni, in amintiri si in imagini, in melodii si in versuri. Unde esti tu? Unde sunt eu? De ce nu suntem noi? Iubire, te-ai ratacit sau m-am pierdut de tine…Te caut in fiecare…in nimeni…in toti…nu e bine. Nu e ce trebuie, nu e ce vreau, nu e nimic. E doar un gol cu vise pe margini indepartate. Lacrimile se topesc inainte sa atinga pamantul. E liniste.
Pat de vise martie 15, 2011
Posted by miaela in Uncategorized.Tags: film, ganduri, viata, vis
1 comment so far
Stau in pat si imi inchipui ca pe pieptul meu sta un trup mic de copil…doarme cu acea abilitate extraordinara a copiilor de a adormi oriunde, oricand si in orice conditie. Parca ii aud rasuflarea si ii simt mirosul ca o iluzie inocenta si salvatoare, grea si minunata in acelasi timp. Un ghem de contradictii in care zac toate sperantele si dorintele. Si apoi imi dau seama cat de ridicol e totul. Ma uit in jur si revin in lumea reala. Nu mai vad ghemul pe pieptul meu, nu mai aud decat zgomotul de afara si gandurile mele mult prea galagioase.
M-am inchis intre patru pereti si nimic nu pare a fi motivatia necesara pentru a iesi afara. Ma dau jos din pat si ma gandesc ca e timpul. Trebuie sa ies, trebuie sa ma duc, trebuie sa ma pregatesc sa plec. Ajung in baie, dau drumul la apa, ma uit in oglinda si imi dau seama de starea in care ma aflu. Inchid apa si ma retrag in pat, intre aceiasi patru pereti. Ma simt vinovata si simt o teama continua, ca si cum incertitudinea viitorului apasa tot mai greu pe suflet si sterge zambetul…ma obliga la o stare de amorteala si pasivitate din care vreau cu disperare sa ies si nu gasesc calea. Ma tot uit la filme si seriale ca o dependenta teribila de care nu ma eliberez pentru ca dramele si complicatiile altora par mult mai intense si mai interesante decat amorteala mea. Plang si rad si sufar cu toate personjele. Le visez obsesiv si le creez scenarii, le judec si le aprob de parca ar fi prietenii mei dintotdeauna. Ma inspira si ma dezamagesc in acelasi timp.
Vreau atat de multe si mi-e frica sa le vreau, mi-e frica sa le obtin. Imi tot inchipui un mers firesc al lucrurilor si imi tot fac planuri si nimic nu se concretizeaza. Visez la serviciul din care am multe de invatat, serviciul care sa ma solicite si sa ma oblige sa cresc, sa aflu, sa ma zbat sa fiu tot timpul mai buna, sa fac lucruri pe care nu ma credeam in stare sa le fac, sa cunosc oameni de la care sa am mereu ceva de invatat. Visez la o nunta frumoasa care sa duca apoi la momentul in care chiar stau in pat si imi tin ghemul pe piept. Visez la vestile care vin la momentul perfect, ca un dat firesc, fara surprize neplacute, ci doar previzibila bucurie. Si nu, nu vreau perfectiune…dar vreau mai mult decat am, mai mult decat sunt…vreau sa incep de undeva…sa imi construiesc drumul treptat spre aceste momente pe care le vad cu o claritate insuportabila pentru ca acum imi par departe. Sunt in acelasi loc si nimic nu se schimba. Sau nu am curajul sa le schimb?…Sau mi-e teama ca daca incep de undeva exista sansa sa esuez…? As fi crezut ca partea cea mai grea e sa iti dai seama de ceea ce iti doresti sa faci, sa devii, sa reusesti… Dar eu am aflat deja raspunsurile si m-am izbit de o alta intrebare: de unde incep?
In amintiri februarie 11, 2011
Posted by miaela in Uncategorized.Tags: acasa, amintiri
add a comment
Ma plimb pe strazi si ma revad…imi amintesc de plimbari, discutii, saruturi, prietenii, despartiri, lacrimi, zambete si teama, emotii si nerabdare…toate ascunse intr-o intalnire, sentimente multe si confuze…prea multe si prea puternice. Ma plimb si imi amintesc de povestea unui el si a unei ea din care am mai pierdut in timp si momente. Imi amintesc de colegi si zile petrecute in Old Fogy, de profesori, de rasete, de martini cu masline, de petreceri, voluntari si copii, scoli de vara si stele cazatoare, cantece la foc de tabara si masini incapatanate. Acasa inseamna amintiri multe si frumoase, locuri incarcate de semnificatii in care ma reintorc mereu cu placere.
In loc de mai multe cuvinte – o melodie draga pentru finaluri, amintiri si ganduri…
Sisters ianuarie 12, 2011
Posted by miaela in Uncategorized.Tags: amintiri, copilarie, familie, timp
add a comment
“A sister is a little bit of childhood that can never be lost.” Marion C. Garretty
Cand m-am mutat in Bucuresti nu prea stiam cum va fi…nu prea stiam la ce sa ma astept…stiam doar ca voi locui cu Irina si ca in doua saptamani voi incepe facultatea. Nu stiu exact cand au trecut anii de facultate…nu mai stiu exact cat am stat cu Irina si cand s-a mutat…dar am ramas cu cateva momente.
Ma ducea sa mancam la tot felul de restaurante…mai mici, mai mari, mai retrase, mai cunoscute…cu mancare indiana, traditionala romaneasca, americana, libaneza…depinde de ce aveam chef. Mergeam la cumparaturi si mereu protestam cand spunea ca vrea sa mergem in Mini Prix…Am avut si o tentativa de a merge la teatru…reusita pentru mine, nereusita pentru ea, dezastru pentru noi. Am fost la Jocul Ielelor in sala mare a Teatrului National. Eu eram fascinata, ea tot iesea din sala ca ii suna telefonul de serviciu in disperare. A vazut doar fragmente din piesa de pe scarile din sala. Ne-am certat la final. Nu intelegeam cum de nu isi poate inchide telefonul doua ore, mai ales ca era in afara programului…
In alta zi am mers impreuna la cumparaturi…trebuia sa isi cumpere ceva haine pentru serviciu. Am intrat la Yokko. Stateam la cabina de proba si asteptam sa probeze cele doua costumase pe care le gasise si ma gandeam ca vom sta o vesnicie ca sa se hotarasca pe care sa-l ia, daca sa ia vreo unul, daca sa le ia pe amandoua. Intr-un final a iesit din cabina imbracata cu primul…se tot foia si se tot uita si i se parea ca fusta nu o avantajeaza, ca lungimea nu e buna, ca parca nu e buna culoarea. Eu eram uimita complet. Ma uitam la ea si ma intrebam cine naiba e persoana asta atat de serioasa…ceva mai mica si mai fragila decat mine…se imbracase in haine de oameni mari. Eu ma gandeam intr-una ca noi am fost mici, ca ne jucam impreuna in loc sa invatam…cand veneau mama cu tata acasa si ne intrebau ce am facut ea gasea mereu ceva de spus despre amandoua…ca am citit, ca am lucrat la matematica…orice stia ca ii va multumi pe ei. Timpul nostru era secretul nostru. Si acum…o priveam pierduta si ma intrebam cand ne-am schimbat? Cand am crescut? Primul costumas mi-a placut atat de mult incat mi l-a lasat mie cand s-a mutat in Croatia. Il tin in sifonier si il privesc din cand in cand, de parca as pastra in el timpul nostru. Al doilea costumas era asa de frumos…ii recupera parca din copilaria senina pe care o pierduse in hainele de adult….
Mi-e dor de ea…mi-e dor de timpul nostru, de certuri, cumparaturi, discutii, de ocazionalul Jack Daniels cu Cola, de cafeaua de la Starbucksul din Barcelona si Viena, de cumparaturile din toate magazinele Bershka din Barcelona si toate magazinele H&M din Viena. De La Rambla, Plaza Cataluna, HRC, sandvisuri subway si biletele la opera…
Am crescut si nu o sa mai fim niciodata doar noi doua. Si ma bucur pentru ea si pentru toate realizarile ei. Undeva, intr-un colt de suflet, sper sa am norocul ei…sa imi construiesc propriile realizari si sa stiu ca am fost la inaltime. Sa stiu ca ma apropii de ea, exemplul meu, si ca e mandra de mine, sora mai mare de sora mai mica.
“A younger sister is someone to use as a guinea-pig in trying sledges and experimental go-carts. Someone to send on messages to Mum. But someone who needs you – who comes to you with bumped heads, grazed knees, tales of persecution. Someone who trusts you to defend her. Someone who thinks you know the answers to almost everything.” Pam Brown
