Mia's Blog

Am petrecut o zi intreaga uitandu-ma la filme. Am revazut Sex and the City the movie. Si mi-am amintit de ultima data cand am hotarat sa imi revin si sa inchei o perioada destul de lunga. Nu a fost usor sa ajung la decizia de a schimba ceva nu numai in exterior, ci si in interior. Imi amintesc de saptamana in care am stat ascunsa in pat, cu jaluzelele trase, fara sa mananc prea mult, fara sa fac nimic, doar sa stau, sa stau sa imi descarc toate senzatiile, trairile, conversatiile, frustrarile, neajunsurile, lacrimile, confuzia si furia. Ca sa ajung pana azi a trebuit sa renunt la ideea ca nu sunt suficient de buna, ca gresesc in mod constant, ca nu fac suficiente compromisuri, ca cer prea mult, ca astept prea mult. Si poate ca e asa, poate ca asa sunt, dar cel mai rau e sa ma ascund de dorintele mele, sa ma desconsider de teama de a nu vedea dincolo de mine adevarul. Oamenii sunt asa…ne ranim reciproc, ne cerem scuze, credem ca timpul sterge tot…si in toate ecuatiile cineva are de suferit. Indiferent de situatie, indiferent de moment. Cineva sufera. Altcineva se preface ca totul va fi bine prin tacere, iar restul isi vad de viata lor in ignoranta. Si fiecare am trecut prin toate ipostazele. Am fost cei care am suferit, i-am facut pe altii sa sufere, am fost indiferenti la suferinta altora aplicand tacerea. Fiecare face ce poate, trece prin diferitele momente cu care se confrunta asa cum poate mai bine, asa cum crede ca e mai bine. Dar uneori e asa de egoist. Poate ca uneori ar trebui sa ne gandim si la celalalt. Sa ne oprim macar o clipa sa ne intrebam daca magnifica decizie nu distruge visele altcuiva, sa ne gandim daca modul de a actiona nu frange increderea altcuiva. Chiar si atunci cand totul pare ca se invarte in jurul celui care e pus in situatia de a alege, consecintele se rasfrang si asupra celor care iubesc. Pur si simplu. Si mereu va fi asa, pentru ca va exista acea persoana care vede totul din umbra si care se macina treptat de la toate consecintele deciziilor egoiste. Asa trecem noi, oamenii prin viata, macinandu-i pe altii, fiind macinati de altii. Ca o batalie constanta din care nu ai scapare. Asa ca mi-am cautat linistea si iubirea in alta parte, si am gasit-o, cu stropul ei de dramatism asa cum imi place. Sunt rea cu mine, ca sa simt trebuie sa mai fiu si macinata. Si cand se intampla asta ma doare cat de rau stiu ca ii face, dar si mie imi face rau. Si apoi vin iar zilele minunate, zilele care trec inimaginabil de frumos,  pline de romantism si joaca si nebunie si iubire. Dar exista acel “din cand in cand” care, desi ma face sa simt si mai mult dincolo de “din cand in cand”, ma face confuza, tematoare. Nu, nu am indoieli, nu am renuntat, nu e nimic drastic, doar ca am semnele mele de intrebare. De ce-o fi atat de multa nevoie de dramatism?  Totul e luminat acum, totul incepe sa prinda contur, dar…exista un dar… sunt acele ??? la care trebuie sa gasesc raspunsuri. Sunt haotica de la prea multe filme de dragoste si prea multa cola.  Nici nu cred ca are sens ce am scris. Daca pentru tine, dragul meu cititor, nu are sens, imagineaza-ti ce e in mintea mea. Inima mea stie. Dar ratiunea asta omoara toata distractia. O melodie mi-a invadat camera…